boli ale porumbeilor

Stomatita
Stomatita reprezintă inflamaţia mucoasei bucale şi este cauzată de factori fizici, precum grăunţe dure, ascuţite, pietricele, sau de factori chimici, cum ar fi furajele acide sau alcaline.
Semnele bolii sunt ferirea porumbelului de a ciuguli şi nevoia acestuia mai mare de apă, precum şi tendinţa lui de a scutura din cap în vedere eliminării a ceva din gură. În cavitatea bucală se observă mucoasa care are culoare roşie-vie şi poate prezintă mici leziuni.
Tratarea stomatitei se realizează prin curăţarea zilnică a cavităţii bucale cu soluţie de 1-2% bicarbonat de sodiu.

Indigestiile guşii
Indigestia guşii reprezintă tulburarea digestiei la nivelul guşii şi se manifestă în moduri: guşă moale sau guşă tare.Primul caz apare atunci când porumbeii consumă alimente mucegăite, grăunţe umede, intrate în putrefacţie, acestea producând fermentaţie şi imposibilitatea de evacuare a guşii.
Porumbelul care suferă de această afecţiune stă trist, zgribulit, are mereu tendinţa de a înghiţi, are guşa dilatată, plină de gaze şi lichid urât mirositor.
Boala poate trece de la sine, în 4-5 zile, dar poate şi evolua ducând la asfixiere, la moarte. Pentru tratarea acestei boli se urmăreşte golirea parţiala a conţinutului guşii, prin ţinerea porumbelului cu capul în jos şi masarea uşoară a guşii către cioc, pentru a favoriza eliberarea gazelor, lichidelor şi alimentelor. După acest procedeu, pasărea se lasă 24-36 ore fără mâncare, aceasta având acces doar la băuturi uşor acidulate( soluţie 1% de acid clorhidric, acid lactic 3-4 picături în 10-15ml apă, lapte acru ). Se continuă, la nevoie, cu masajul guşii, iar dacă aceasta nu se mai dilată, porumbelul poate consuma cantităţi mici de grăunţe sau pâine prăjite, continuându-se timp de 1-2 zile şi cu apa uşor acidulată. Se trece la hrana normală treptat.
În cazul în care indigestia se manifestă sub formă de gusă tare, porumbelul are guşa tare şi mărită, este trist, nu mănâncă şi poate muri dacă aceasta nu trece de la sine în 3-5 zile. Afecţiunea poate avea loc datorită consumului unei cantităţi prea mari de grăunţe uscate.
Pentru tratarea acestei boli se recomanda masarea guşii şi administrarea pe cioc a 3-4 picături de soluţie 1% de acid clorhidric sau soluţie 0,2% de acid salicilic. În cazul în care acest tratament nu dă rezultate, este necesară o intervenţie chirurgicală.

Enterite nespecifice
Enterita este reprezentată de inflamarea mucoasei care căptuşeşte intestinul şi se manifestă în cele mai multe cazuri prin diaree, adică eliminarea de fecale moi, uneori spumoase sau hemoragice.
Cauzele enteritei ar putea fi: administrarea de alimente alterate, umede, ce produc fermentaţii masive, grăunţe mucegăite, raţii de mâncare cu o cantitate fie prea mare fie prea mică de proteine, consumarea de prea multe leguminoase, şi de prea puţine săruri minerale şi vitamine, apa prea rece, administrarea prelungită de antibiotice sau stările emotive stresante.
În funcţie de factorul determinant al enteritei şi de gravitatea acesteia, pentru tratarea ei se pot corecta condiţiile de hrană, se poate administra în aceasta cărbune vegetal sau animal sau se trateaza cu antibiotice sau sulfamide: cloramfenicolm(drajeuri de 0,250g, la un interval de 6-8 ore, timp de 4 zile, astfel: la pui, 1/8-1/6de drajeu, asociat cu jumătate de drajeu de complex B, la adulţi ¼- 1/2 drajeu impreună cu 1 drajeu de complex B), oxitetraciclina (injecţii subcutanate, de 0,5ml – diluată 1 la 3 în apă distilată sterilizată – la 500 g greutate corporală; injecţia se repetă la 24-48 de ore, iar dacă starea porumbelului este gravă, la 8-12 ore), sulfotin (se ăpune 1g într-un litru de apă de băut, timp de 5 zile).

Constipaţia
Constipaţia, care se manifestă prin greutatea şi întârzierea în defecare, este cauzată de administrarea de furaje uscate şi greu digestibile, împreună cu un consum redus de apă. De asemenea, aceasta poate apărea şi după diaree, când pene se lipesc în jurul anusului, împiedicând eliminarea excrementelor.
Pentru a împiedica apariţia acestei afecţiuni se recomandă administrarea unor raţii de hrană şi de apă echilibrate.

Tulburări de reproducţie
Tulburările de reproducţie au ca rezultate ouă infecunde, ouă negre( cu embrionul mort), pui care mor în preajma eclozionării, pui slăbiţi de putere care mor la 1-2 zile după ce au ieşit din ou sau care nu au puterea de a ciocni oul în scopul de a ieşi din el.
În timpul reproducţiei pot avea loc anumite accidente:
• Ouatul intraabdominal: ovula desprinsă de pe ovar nu reuşeşte să ajungă prin trompă în oviduct, căzând în cavitatea abdominală, ceea ce poate cauza chiar peritonită, deci moartea porumbiţei.
• Ruptura oviductului: datorită unei alimentaţii improprii, poate avea loc aceast caz, ceea ce va duce la căderea oului în cavitatea abdominală şi la peritonită.
În aceste două cazuri se necesită intervenţia chirurgicală, care are succes doar dacă afecţiunea este semnalizată într-un stadiu incipient.
• Ovoretenţia: oprirea oului în oviduct şi imposibilitatea eliminării lui. Se poate administra presoxin (soluţie apoasă, injectată intramuscular, 0,2-0,5 ml) sau se poate interveni manual.
Pe lângă aceste trei accidente, tulburările de reproducţie pot fi şi rezultatul altor factori:
• Tulburările genetice: apar de cele mai multe ori în crescătoriile în care se practică consangvinitatea foarte strânsă, care cauzează o scădere a rezistenţei la mediu. De aceea se recomandă împerecherea periodică a porumbeiilor cu parteneri ce nu fac parte din aceeaşi descendenţă.
• Infecunditatea unuia dintre parteneri: Pentru a se depista care dintre cei doi are probleme de reproducţie, re recomandă împerecherea fiecăruia cu alţi parteneri.
• Tulburări de ordin infecţios: apar atunci când femela este infecundă datorită îmbolnăvirii ovarului. Se recomandă tratarea bolii principale, care a cauzat apariţia ovaritei.
• Tulburări de ordin micotoxic: Apar atunci când în hrana porumbeilor scapă şi grăunţe de porumb, grâu sau ovăz mucegăite, acestea afectând activitatea spermatozoizilor. Aşadar, este recomandată alegerea cu grijă a hranei, prin eliminarea boabelor stricate.
• Tulburări de ordin toxicochimic: Sunt datorate consumării accidentale de substanţe chimice sau introducerea în hrană de substanţe toxice.
• Tulburări de natură metabolică: Apar datorită unei alimentaţii neportrivite, din care lipsesc vitaminele A,E,B2,B3,B6 sau conţin o cantitate insuficientă de săruri minerale, Ma,Fe, Se.

Ruptura guşii
Această afecţiune poate apărea în urma înghiţirii de corpi străini, sau a infestării masive şi cronice cu ciuperca Candida. La porumbeii guşaţi, perforarea poate fi rezultatul manipulării neatente a acestora. De asemenea, adesea poate surveni datorită agătării cu diferite obiecte, precum sârma.
Faptul că porumbelul suferă de această afecţiune este indicat prin plaga ce scoate la iveală conţinutul guşii, şi poate fi tratată doar printr-o intervenţie medicală.

Luxaţii
Luxaţiile constau în deplasarea a două capete osoase, cu pierderea parţială sau totală a contactului dintre ele.
La porumbeii călători, luxaţiile sunt la nivelul aripilor sau ale picioarelor.
Atunci când au loc luxaţiile ale aripilor, acestea se reduc şi se imobilizează aripa pentru 10-12 zile, fiind legată de corpul porumbelului. Luxaţiile articulaţiilor cotului sau cele interfalangiene necesită intervenţii medicale.

Fracturi
Fracturile constau în ruperea parţială sau totală a osului şi pot fi închise, când pielea din jur nu este perforată, sau deschise, în caz contrar.
Acestea au loc din diverse cauze precum căderi, loviri, striviri, agăţări, muşcături. Semnele fracturilor sunt imposibilitatea porumbelului de a zbura sau şchiopăturile, locurile unde acestea apar cel mai des fiind aripile, picioarele sau la nivelul articulaţiilor.
Vindecarea are loc în condiţii cu atât mai favorabile cu cât porumbelul este mai tânăr, iar reaşezarea osului şi prinderea lui în vederea vindecării se vor face de către medicii specialişti.
În funcţie de locul unde a survenit fractura, se aplică alte metode de prindere a osului sau articulaţiei fracturate. Astfel, în cazul fracturilor de aripi, se recomandă imobilizarea acestora cu ajutorul leucoplastului, în poziţie normală. La fel se procedează şi în cazul fracturării articulaţiilor.
Fracturiile de degete se tratează prin aplicarea de benzi adezive în jurul degetelor afectate. Există cazuri în care în urma fracturilor deschise au avut loc distrugeri de ţesuturi musculare, vase şi nervi; în aceste cazuri vindecarea deseori nu mai este posibila. Atunci când au loc fracturi ale ciocului, acestea se vor “lipi” cu soluţii speciale pe bază de răşină , folosite în stomatologie.


Boli Transmisibile

Paraziţi externi
Paraziţii externi trăiesc temporar sau permanent pe suprafaţa pielii, în grosimea ei, sau în penele porumbeilor şi pot fi purtători ai unor boli pe care le transmit păsărilor prin înţepături.
Există mai multe tipuri de paraziţi, dintre care cei mai răspândiţi la porumbei sunt insectele, artropodele şi acarienii.
Dintre insecte amintim păduchii( albi sau gălbui, lungi de 1,5-3 mm şi laţi de 0,3mm), puricii (1,8-2,7mm lungime şi 0,3mm lăţime, recunoscuţi după săriturile pe care le fac), ploşniţe (4,5-8,5 mm lungime şi 2,4-3 mm lăţime, lasă la locul înţepăturii o mică pată roşie, care provoacă mâncărimi şi îl determină pe porumbel să se scarpine violent), musculiţele (insecte cu aripi de5-6 mm, de culoare cafenie sau galben-verzui, fără ochi, cu corpul acoperit de firişoare scurte de păr), tânţarii şi miazele.
Din încrengătura acarienilor amintim căpuşele ( pot fi depistate la un examen atent al porumbelului ca fiind mici puncte de culoare inchisă sau alb-gălbuie, înţepăturile lor provocând iritaţii ale pielii şi declanşând un scărpinat puternic), râia: corpului (în zonele afectate pielea se înroşeşte şi apar cruste mici, porumbelul scărpinându-se şi ciugulindu-se neîncetat, cauzând căderea penelor), picioarelor (se accentuează aspectul de picioare acoperite cu var, deoarece se întînd leziunile, solzii epidermici se ridică), nodulară(se formează mici noduli cu mărimea de 1mm, cu conţinut brânzos, de culoare alb-gălbuie).
Pentru a preveni apariţia sau înmulţirea paraziţiilor printre porumbeii din crescătorie se recomandă supravegherea atentă a porumbeilor pentru a se observa dacă au sau nu un somn liniştit, deci dacă sunt sau nu afectaţi de paraziţi, baia săptămânală cu apă cu sare de bucătărie, cu soluţie insecticidă sau ceaiuri de plante aromate, precum şi curăţenia zilnică a adăpostului şi a volierei.
Pentru combaterea păduchiilor şi a puricilor se poate recurge la pudrarea individuală a porumbeilor cu Lindan 3-5%, Carbaril 2%. Râia corporală, râia picioarelor sau căpuşele pot fi înlăturate cu sulfoquinoxalina, administrată timp de 3 zile în apa de băut, în doză de 0,25 la 1l apă sau Carbaryl, în doză de 0,4g – kg de greutate vie, timp de 2 zile.
Soluţiile necesare înlăturării paraziţiilor externi se găsesc în magazinele de specialitate. Este recomandată urmarea cu stricteţe a indicaţiilor de pe prospectele acestor medicamente.

Paraziţi interni
Boli produse de viermi rotunzi (Nematodoze)
• Acaridioza (nematodoza intestinului): apare la toţi porumbeii, în special la cei tineri.
Se manifestă prin slăbire accentuată, chiar oprire din dezvoltare, scăderea poftei de mâncare, o uşoară diaree, lipsa puterii de a zbura, răsuciri ale capului, tremurături, moartea putând surveni în 15-20 de zile.
Infestarea se realizează prin ciugulirea apei, a hranei sau a excrementelor cu ouă de paraziţi.
Tratarea acestei boli se realizeaza cu adipat de piperazină, care se găseşte în comerţ sub numele de ascatrix. Pentru întregul efectiv se va folosi ascatrix pulbere, care se pune în apa de băut ( 2g la 1l apă, timp de 2 zile)sau în hrană (0,6g/ kg de greutate vie amestecat bine cu un sfert din hrana de dimineaţă). Pentru tratamentul individual se folosesc comprimatele de ascatrix (0,3g / kg de greutate vie, dacă are loc o infestaţie mai uşoară sau 2 comprimate/kg de greutate vie, dacă are loc o infestaţie masivă).
Tratamentul se repetă o dată sau de două ori la un interval de 15 zile, până la eliminarea completă a ascarizilor.
• Capilarioza (nematodoza tubului digestiv anterior şi a intestinului): contaminarea se face prin ingerarea hranei sau a apei de băut contaminate cu ouă de parazit.
Se prezintă sub două forme: capilarioza esofagului şi a guşii şi capilarioza intestinului. În primul caz, porumbeii au dureri la trecerea hranei prin esofag, motiv pentru care renunţă să mănânce şi stau cu gâtul răsucit. Tratarea acestei afecţiuni dă rezultate foarte slabe. În cel de-al doilea caz, semnele sunt diareea accentuată, uneori hemoragică, slăbirea accentuată, anemia, dezhidratarea şi moartea porumbelului în decursul a câtorva zile.
Tratarea acestei boli se poate face cu ascatrix (5g la 1l de apă, timp de 3 zile), avipar( care îm tratamentul individual se administrează 1-2 capsule dimineaţa, înainte cu 2-3 ore de primul tain, tratamentul repetându-se de 2-3 ori la interval de 10-15 zile), nilvermul (0,4g/1l apă de băut sau în amestec cu furajele, 0,02g pe cap de porumbel), fenbendazolul (se administrează oral, 8mg/ kg de greutate vie, timp de 6 zile).
• Trichostrongiloza: semnele bolii sunt asemănătoare cu cele ale capilariozei, iar tratamentul se face cu nilverm, la fel ca la capilarioză.
• Tetrameroza: porumbelul slăbeşte, iar în excrementele sale pot fi observate grăunţe nedigerate. Tratarea se face la fel ca la acuarioză.
• Acuarioza: pasărea slăbeşte, are diaree, penele îşi pierd strălucirea, nu mănâncă bine. Boala decurge pe parcursul a câtorva luni.
Tratarea se realizează cu tetraclorura de carbon (administrată pe cale bucală în doze de 1-1,5ml/kg). Capsulele de avipar (care conţin tetraclorura de carbon în diverse gramaje) se administrează dimineaţa la 2-3 ore dela primul tain, tratamentul repetţndu-se după 10-15 zile.
• Singamoza: porumbeii respiră greu, cască mereu, tuşesc sau strănută şi slăbesc.
Tratarea singamozei se realizează cu nilverm(în apa de băut, timp de 5 zile), terahelmint comprimate de 50mg ( se administrează un comprimat la porumbeii de 200g, 2 comprimate la cei de 200-500g, 3 comprimate la cei de 500-750g şi 5 comprimate la cei de pe este 750g, timp de 3 zile, tratamentul repentându-se la 15 zile).
Boli produse de viermi plaţi
• Teniaza porumbelului (tenii, panglici): porumbelul are un apetit capricios, vomă, diaree, slăbeşte.
Tratarea se face cu Niclosamid( ½ -1 comprimat/ cap de porumbel, timp de 2 zile, dimineaţa cu 2 ore înainte de primul tain, tratamentul repetându-se peste 30 de zile). Este indicată asocierea la tratament a produselor ce conţin vitamina A şi săruri minerale, în special fosfor şi calciu.
• Echinostomoza: se depistează numai la laborator, iar tratamentul este asemănător celui de la teniaze.
În timpul tratamentului este indicat ca porumbeii trataţi să fie ţinuţi închişi şi, deoarece aceştia încep să elimine viermii şi ouăle lor la 2-3 ore de la administrarea tratamentului, excrementele trebuie trânse de cel puţin 2 ori pe zi, după care se depozitează pentru sterilizare biotermică sau se ard.

Tricomonaza
Tricomonaza sau “mălai” este o boala des intâlnită la porumbei. Aceasta afectează în principal puii din cuib, de 6-15 zile, şi porumbeii tineri de până la 3 luni. Porumbeii maturi sunt, în cele mai multe cazuri doar purtători ai acestui parazit, fapt care le oferă un anumit grad de imunitate. Boala se poate manifesta si la adulţi, atunci când aceştia prezintă o slăbire a rezistenţei organismului, cauzată de o altă boală, sau datorită unei alimentaţii neechilibrate, din care lipsesc cantităţiile necesare de săruri minerale şi vitamine.
Transmiterea bolii se face direct de la porumbeii purtători la cei sănătoşi, mai ales prin contaminarea apei. Aceasta se manifestă sub două forme, acută şi cronică. Forma acută apare îndeosebi la pui, iar simtomele sale sunt tristeţea, somnolenţa, lipsa poftei de mâncare. De asemnea, mai poate apărea şi diareea cu excremente spumoase, iar în cazul netratării bolii, porumbeii mor în 8-10 zile de la contaminare. Forma cronică apare mai ales la adulţi şi se manifestă în timp.
Boala se manifestă la nivelul faringelui sau a organelor interne. Prima varianta este cea mai des intâlnită şi apare ca o umflătură uşoară de culoare alb-gălbuie. În fază incipientă, aceasta se desprinde uşor, fără a lăsa în urmă leziuni, dar într-un stadiu mai avansat, umflăturile se pot extinde la cioc, în esofag şi în guşă. Aceste umflături primesc cu timpul un aspecte brânzos, fiind ataşate mucoasei, iar prin înlăturarea lor vor rezulta leziuni ale mucoasei de o culoare roşu-aprins. Într-un stadiu mai avansat, depozitele alb-gălbui se transformă în noduli, care vor cauza deformarea capului, a gâtului sau devierea ciocului. Tricomonaza manifestată la nivelul organelor, mai ales la nivelul ficatului, şi mai rar la pancreas, cecum sau rect are o evoluţie de lungă durată, iar semnele sunt mai puţin evidente, eventual sub formă de diaree.
Pentru a se preveni apariţia acestei boli, se recomandă introducerea în crescătorie doar a porumbeilor care au fost examinaţi în prealabil, precum şi realizarea unui control periodic, la şase luni; evitarea suprapopulării crescătoriei şi păstrarea curăţeniei şi nu în ultimul rând administrarea dozelor necesare de substanţe nutritive în cadrul hranei zilnice.
Pentru tratarea acestei boli se pot folosi metronidazol-ul uman( in prima zi ½ pastila, apoi pana la 3-5 zile câte ¼ pastila), ronidazolul ( timp de 4-10 zile, în combinaţie cu vitamine), Flagelstop (1 plic/2,5 l apă), Enteroguard ( ¼ comprimat/ porumbel ), Columboviofort( 1 comprimat/porumbel), Flagyl uman (7 ml/ 1l apă).

Coccidioza
Coccidioza se manifestă la toate mamiferele şi păsările, ea fiind produsă de diferite tipuri de protozoare, specifice speciei pe care o afecteaza.
La porumbei coccidioza este des întalnită şi deobicei se observă doar la pui, deoarece prezenţa coccidiilor în organism, în cantitate mică, conferă imunitate, aşadar adulţii deşi sunt purtători ai acestei boli, ei nu sunt afectaţi de ea. Boala se manifestă prin diaree, care uneori poate fi hemoragică, printr-o stare de tristeţe, apatie, lipsa poftei de mâncare, utilizarea unei cantităţi mari de apă, slăbire, penaj zburlit şi mat sau piele vânăt-albăstruie.
Păsările bolnave elimină prin fecale ouă de coccidii, care pot supravieţuii în mediul exterior până la 10-12 luni şi se pot dezvolta, dacă condiţiile le sunt prielnice, în 24-48 de ore. Coccidiile pot ajunge în apa sau in hrana consumată de porumbeii tineri, astfel având loc infestarea lor. De aceea, pentru a preveni manifestarea acestei boli se recomandă evitarea suprapopulării adăpostului şi păstrarea zilnică a curăţeniei, prin ridicarea fecalelor, astfel ca factorii infestanţi să nu ajungă în apă sau în mâncare. De asemenea este importantă dezinfectarea periodică a întregii crescătorii.
Pentru tratarea acestei boli se pot folosi Galisan (comprimate care sunt administrate fiecărui porumbel), Sulfamide( ½ comprimat pe zi, timp de 6-7 zile, oral sau în apa de băut, combinat cu administrarea vitaminelor), Coccistop( soluţie sau pastile).

Toxoplasmoza
Toxoplasmoza se întalneşte la om, pisică, câine, oaie, iepure, rozătoare sălbatice si păsări. Deşi există foarte multe cazuri de infestare cu toxoplasmoza la porumbei, simptomele sale şterse fac ca aceasta să rămână de cele mai multe ori nediagnosticată.
Paraziţii, odată ajunşi în organism, se răspândesc, ajungând în globulele albe, în celulele nervoase sau muşchi producând tulburări locale, ale căror intensitate variază de la caz la caz.
Există două forme de manifestare ale bolii. În primul caz simptomele sunt foarte puţin vizibile, si constau în pierderea formei sportive, lipsa voiciunii, starea de oboseală, şi uşoare pareze ale aripilor. În cazul al doilea, boala are un comportament mai avansat, ajungându-se la pareze sau chiar paralizii ale aripilor, picioarelor etc.
Diagnosticarea bolii se poare realiza doar la laborator, motiv pentru care o dată pe an este de dorit realizarea testelor necesare depistarea acestei boli, în cadrul crescătoriei. O altă măsură de prevenire este împiedicarea pisicilor în crescătorii sau în depozitele de hrană, întrucât acestea pot fi purtătoare ale toxoplasmozei.
Tratarea bolii se realizeaza cu eritromicină pulbere (3-5 zile, în apa de băut, 2,27g/2 l apă).

Salmoneloza
Salmoneloza mai este cunoscută şi sub următoarele denumiri: paratifoza, paratifoida, ologeala aripilor, şchiopătura sau paralizia degetelor.
La puii de 5-8 zile sau la cei de 10-12 zile boala evoluează de cele mai multe ori acut, cauzând moartea acestora. La porumbeii tineri de 1-2 ani şi la cei adulţi simptomele bolii sunt foarte uşor vizibile.
Salmoneloza poate acţiona la mai multe nivele, manifestându-se diferit în funcţie de organele afectate:
Forma intestinală: diaree apoasă, urât mirositoare, de culoare gălbuie sau verzuie, cauzată de tipul furajelor sau de o afecţiune la ficat. Porumbeii au penele zbârlite, ochii retractaţi, nu au poftă de mâncare, dar consumă multă apă. Aceştia slăbesc repede şi mor în câteva ore sau în 4-6 ore din cauza dezhidratării.
Forma articulară: umflături calde şi dureroase la nivelul unor articulaţii, pareze la picioare sau aripi, şchiopături sau aripi atârnânde, lipsa puterii de a zbura. Se poate transforma în artroze sau paralizii ale membrului afectat.
Forma nervoasă: tulburări de echilibru, paralizia unor membre, pasărea îşi ţine gâtul şi capul pe spate sau în lateral.
Forma mixtă: diaree, îmbolnăviri ale articulaţiilor, tulburări nervoase.
Forma cronică: se desfăşoară lent şi are loc mai ales la adulţi, aceştia având deja dezvoltată o anumită rezistenţă la boală. Pasările nu îşi pot lua zborul, şchioapătă sau pierd pene cu sânge, în timpul năpârlirii. Pot apărea tulburări de reproducţie, masculii devenind sterili, iar femelele fac ouă cu ascpect schimbat: de culoare gri-verzuie, cu gălbenuş brânzos, deformate sau cu coaja moale; ouăle pot fi aparent normale, dar embrionul este mort sau puiul este neviabil şi moare la scut timp de la eclozionare.
Porumbeii la care boală se manifestă foarte lent sunt purtători ai infecţiei, punând în pericol întregul efectiv de porumbei din crescătorie, motiv pentru care aceştia trebuie eliminaţi din crescătorie.
Pentru a preveni sau a stopa răspândirea salmonelozei se recomandă asigurarea condiţiilor de igienă şi de hrănire corespunzătoare, şi anume aerisirea, umiditatea redusă, curăţenia zilnică, respectiv amplasarea hrănitoarelor şi adăpătorilor în locuri unde nu pot fi murdărite cu fecale, depozitarea furajelor în magazii în care să nu aibă acces alte păsări la ele, asigurarea unei hrăni echilibrate, cu furaje nemucegăite, precum şi efectuarea testelor clinice şi dezinfectărilor periodice.
Tratarea porumbeilor se realizează prin administrarea de antibiotice şi sulfamide: oxitetraciclină clorhidrică ( 2-3 g de pulbere solubilă în apă la 1l de apă, timp de 5-7 zile), sulfotin( 1g la 1l de apă, timp de 5 zile), tetraciclina clorhidrică pulbere ( 4g la 1l de apă, în prima zi, apoi 2g la 1 l de apă sau 2g la 10kg de furaje concentrate, de 2-3 ori, la un interval de 4-7zile), neomicina (0,05-0,06g la 1l de apă, timp de 3-4 săptămâni, pentru întregul efectiv).
Boala se poate preveni prin vaccinarea păsărilor cu ser antiparatific.

Micoplasmoza
Unii cercetători afirmă că toţi porumbeii sunt purtători de microplasme. Boala este determinată de anumiţi factori favorizanţi, precum suprapopularea crescătoriilor, temperatura scăzută, sau o hrănire necorespunzătoare.
Contaminarea cu micoplasmoză se realizează în timpul concursurilor, prin transportarea porumbeilor în cuşti nedezinfectate. Simptomele acesteia sunt respiraţia greoaie, zgomotoasă, scurgerile nazale şi o putere redusă de zbor. De asemenea, porumbeii sunt abătuţi, au pleoapele umflate, mănâncă puţin şi slăbesc.
Aşadar, pentru a preveni această boală, trebuie să se asigure cele mai bune condiţii în adăposturi precum şi de transport.
Tratarea micoplasmozei se realizează cu spectam (injecţii intramusculare), gallimicină injectabilă sau pulbere ( 1/8 linguriţă timp de 7 zile). Dacă boala evoluează, se recomandă administrarea de cloramfenicol drajeuri (0,20g/kg, timp de 2 zile).

Ornitoza
Ornitoza este o boală destul de frecventă la porumbei şi este transmisibilă la om ( provocând o afecţiune pulmonară, care se manifestă sub formă de gripă, cu febră, care deşi par a dispărea după 1-2 săptămâni, uneori aduc complicaţii şi se pot solda chiar cu moartea persoanei respective).
Cei mai predispuşi la această boală sunt puii de până la 5-6 luni. Îmbolnăvirea acestora se realizează prin apa, furajele sau obictele din jur infectate prin lacrimile, scurgerile nazale, laptele de guşă sau excrementele porumbeilor bolnavi, dar mai ales prin inhalarea aerului contaminat. Prin aer se pot infecta uşor şi crescătorii de porumbei.
Pe lângă cele enumerate anterior, răspândirea infecţiei este favorizată şi de aglomerarea porumbeilor în coşurile de transport, căldura excesivă de pe perioada verii, ce usucă fecalele contaminate şi în urma măturării acestora germenii sunt ridicaţi în aer, în prezenţa porumbeilor; altă cauză ar putea fi lipsa vitaminelor din organism, precum şi alte infecţii secundare. Insectele, şobolanii şi şoarecii pot ajuta, de asemenea, la răspândirea infecţiei.
Ornitoza se poate manifesta sub două forme: latentă sau acută. Prima formă nu are simptome specifice vizibile, porumbelul bolnav fiind fără formă sportivă şi lipsit de voiciune, adesea întârziind la revenirea acasa. Acesta consumă puţină hrană şi bea multă apă, iar rata de mortalitate este destul de mare.
Ornitoza acută, care se întîlneşte în special la pui, se manifestă prin inflamarea ploapelor, lăcrimarea intensă, clipitul des, o reacţie negativă la lumină, pleoape lipite şi pene de sub ochi aglutinate; apar inflamaţii ale mucoasei nazale, scurgeri nazale, care pot deveni purulente, tulburări respiratorii, bronşită, diaree puternică, de culoare cenuşie-verzuie, care este urmată de o puternică slabire. Porumbelul strănută, scutură din cap şi îşi şterge ciocul de pene pesntru a înlătura scurgerile nazale. Pot apărea şi înflamaşii ale articulaţiilor, însoţite de pareze sau paralizii. Mortalitatea la puii de 15-20 de zile este foarte crescută.
Pentru a preîntâmpina răspândirea ornitozei sunt contraindicate ţinerea prorumbeilor împreună cu alte păsări de câmp, supraaglomerarea, lipsa de aerisire, ridicarea în aer a prafului. De asemenea, sunt necesare examenele de laborator periodice.
Pentru tratarea individuală a porumbeilor se foloseşte tetraciclina, drajeuri a 0,250 g, care se administrează din 6 în 6 ore, 1/6-1/4 de drajeu odată cu complexul B, câte jumătate de drajeu la pui şi un drajeu la adulţi. Oxitetraciclina injectabilă se administrează 0,5cm3 în masa musculară a pieptului, repetându-se la 24 de ore. Cloramfenicolul se administrează oral, 200mg în prima zi şi 150 mg în următoarele 4 zile, după care se realizează o pauză de 2 zile şi se reia tratamentul în acelaşi mod.
Dacă se tratează intregul efectiv, tetraciclina se administrează în apa de băut sau în furaje: 2-3g la 1l de apă sau 0,4-0,5g la 1kg de seminţe, în 2 sau 3 ture de câte 5 zile, cu pauză de 2 zile intre primele două şi de o zi după cea de-a doua tură. Tetraciclina se dizolvă în apa în care s-a adăugat soluţie 1% de acid citric. Oxitetraciclina clorhidrică se administrează 4g la 1l de apă timp de 3-4 zile, cu o pauză de o zi, după care tratamentul se reia.
Tratamentul se administrează împreună cu polivitamine, în special vitamina B1, fiind contraindicate în acest timp preparatele pe baze de calciu.